Numele de ''aloe vera'' provine de la cuvântul arab ''aloeh'', care înseamnă ''sevă cristalină şi amară'', iar ''vera'' semnifică în limba latină “adevarată”, denumire sugestivă pentru efectul terapeutic foarte puternic al plantei. Cea mai veche referire la această “plantă-miracol”, o găsim încrustată pe o tablita sumeriană datând din anul 2100 I.C., ceea ce arată că Aloe vera este cunoscută şi folosită ca plantă de leac de peste 4000 de ani. Primul tratat medical antic în care este mentionată aloe vera, precum şi efectele sale vindecatoare, se numeşte ''Papyrus Ebers'' (aprox. 1553-1550 l.C.). Vechii egipteni o numeau „ planta nemuririi” şi o puneau în mormintele faraonilor pentru a le asigura sănătatea spiritului dupa moarte. În Egiptul Antic, regina Cleopatra folosea gel proaspăt de aloe pentru a-şi menţine pielea moale şi catifelată, iar în Japonia, planta era folosită de către familia imperială.
Conform ultimelor cercetări medicale în domeniu, există aproximativ 400 de specii de aloe. Aloe vera este specia cu cea mai mare eficienţă terapeutică si contine peste 150 de substanţe bioactive, dintre care, mai importante sunt: aloina A (barbaloina), aloina B (izobarbaloina), antranol, acid crizofanic; aloerezina A şi aloerezina B; polizaharide, steroli, auxine, gibbereline şi cinamoil-C-glucozil-cromona; aloe-emodină şi aloe-lectină; polipeptide; saponine; glicoproteine; antrachinone.
Planta mai conţine acid salicilic, vitamine (A, B1, B2, B6, B12, C, E), minerale (Ca, Mn, Na, Cu, Mg, K, Zn, Cr, Fe), 20 de aminoacizi (dintre care 7 esenţiali) şi enzime.